FINE EXPERIENCE – multibrand concept showroom

Saptamana trecuta am fost invitata la evenimentul FINE EXPERIENCE ce a debutat la Palatul Noblesse din Bucureşti cu prezentarea conceptului “multibrand concept showroom”. Pentru câteva ore locaţia a fost transformată într-un spaţiu expoziţional iar invitaţii au avut parte de o seară senzorială:  25 de artişti, designeri şi branduri * peste 100 de exponate.

 

“Evenimentul este la prima ediţie iar conceptul său presupune armonizarea mai multor industrii şi prezentarea lor într-un mod inedit. Pentru primul eveniment FINE EXPERIENCE am ales să organizăm un cocktail în jurul unei expoziţii şi să aducem şi un alt element <signature> stimularea simţurilor olfactiv şi vizual. Am adus în acelaşi loc peste 20 de expozanţi şi branduri, nume grele dar şi noi din diverse industrii, pe care le-am selectat personal”, a declarat Florin Stoica, organizatorul FINE EXPERIENCE.

Designerii Doina Levintza, Dan Coma, Cristian Samfira, Răzvan Vâlceanu, Carmen Vornicelu,Louis Purple, Wagner Arte, alături de artiştii Aqaurelief by Adrian Mitu, Daniel Rădulescu, Paul Hitter, Traian Marcu, Paul Barbu, Simona Beaca au expus la prima ediţie FINE EXPERIENCE. Lor li s-au alăturat şi brandurile Herra Hair Perfume, Cognac Frapin, Champagne Gosset, A Beauty Clinique, Fendi Casa şi Noblesse Interiors.Elementele senzoriale ale evenimentului au fost realizate atât prin prezenţa artiştilor vizuali care au expus, cât şi cu ajutorul parfumierului Raluca Vasile şi Kotki Visuals.

 

Astept cu nerabdare următoarea ediţie FINE EXPERIENCE ce va avea loc în Bucureşti, în luna aprilie, într-un magazin cunoscut de modă. Organizatorii intenţionează să organizeze FINE EXPERIENCE şi în marile oraşe din ţară şi pe litoral.

Pe cei de la FINE EXPERIENCE ii puteti gasi aici.

Comentarii