Acum ești bine!

“Ești bine?!” Ce faci atunci când dragostea te doare?

Întorci în mod inconștient dar totuși asumat și celalalt obraz, întorci sufletul pe față și pe dos, te zvârcolești în propria neputință, dar dragostea și speranța te înlănțuie ca sârma ghimpată, din ce în ce mai strâns și mai adânc. Încerci să te desprinzi…
E greu și doare. Te dor lacrimile și zâmbetele. Te dor și ochii de dor și inima și sufletul ți-e gol…
esti bine
Alegi să mergi mai departe și iți pui prima mască: masca lui “sunt bine” cu zâmbetul mai mult rictus și ochii… Ochii parcă te privesc pierduți din nicăieri. Cine ești tu? Ți-ai pierdut direcția și doare…

Mai mergi puțin și iți pui masca încrederii, masca lui “eu pot” și ți-o asumi. Și mergi și te târăști în continuare… E greu, rănile-s deschise și urâte. Și le acoperi. Le acoperi să nu le vadă nimeni. Te scurgi și știi că poți să treci și peste asta și ți-o asumi.

esti bine
Îl întâlnești pe el, și-ți pui masca lui “eu sunt”! Eu sunt lumină și speranță și bucurie, dar rănile te dor mai tare, se adâncesc și simți cum iți curge viața… Iți curge că nu e el în acea îmbrățișare, în acel surâs, în acel sărut și doare… Singurătatea doare, iar singurătatea în doi… mai tare…

esti bine.
Și pleci. Acum ești doar tu cu tine. Dar rănile te dor. Ești ocupată Și ai uitat de tine…
Ești ca un mort viu și nu mai vrei să simți.
Iubire? Ce gluma buna!

Fericire? Hai ca devine amuzant deja, bineînțeles că ești fericită, chiar te  admiră unii că ești puternică și bine, dar pe tine rănile te dor…
Ajungi acasă și-ți dai prima mască jos. Ai adunat zeci, sute… Cine mai stă să le mai numere? Dar parca acum în miez de noapte ai curaj… Iți dai machiajul ăla jos, știi, ăla care acoperă tot, care te face să crezi că ești mai luminoasă, radiantă… Că ești bine…
Te privești, ești tu cu tine și acum poți. Poți să te privești în ochi: ești bine.

Fiecare cearcăn, rid, încrâncenare, tensiune, sunt toate acolo, le recunoști, sunt ale tale…
Și mai dai o masca jos… Ești bine și ai puterea, o vezi acolo, în tine. E bine.zile cu teia
Rănile s-au vindecat și nu le mai vrei, le mai vezi din amintirile mai vii. Acum sunt vineții și roz și albe. Sunt cicatricile tale, ești tu cu fiecare semn și poveste.Ești tu acolo…
Mai vezi o urmă: aici a fost prima atingere, prima strângere de mana, primul sărut…
Te oprești, zâmbești și primești o îmbrățișare, de la tine, e bine…
Le iei pe rând, mai deschizi un sertar, mai scoți o mască și inspiri adânc…
Atunci era întuneric și îmbrățișarea e lui cam rece. Și mai dai o mască jos… Expiri.
Ești bine.
Stai dezgolită și te privești așa cum n-ai avut curajul să te vezi vreodată: rănită și iubită. Și ești bine, în sfârșit ești bine. Ești singură acum și e bine, ești mandră de tine. Ai și de ce, acum știi mai bine… Nimic nu te poate atinge și… ești bine…

Va veni și ziua când vei învăța să iubești din nou!

Autor: Teia

Sursa Foto: Arhiva Asterya & Zainea Alexandru

Comentarii