Evident ca este o versiune subiectiva si este bazata pe formările si pregătirea mea de până acum. Mai multe informații găsiți pe site-urile de la sfârșitul articolului. Acestea fiind clarificate, să pornim în această călătorie către “ce nu este” in mintea unui psihoterapeut in timpul sesiunilor.
În primul rând nu există ideea unei evaluări valorice și ierarhizate a celui / celei din fata ta. Dacă te deranjează / ți se pare că ești mai bun sau mai slab sau ai o stare de disconfort pentru ca cel din fata ta este rrom, german, femeie, bărbat, homosexual, heterosexual, ca trăiește in concubinaj sau este căsătorit/ă… sau …orice altceva, atunci ai 2 variante mari: ori te re-întorci în terapie și/sau supervizare (sau intervizare, după caz) ori admiți ca nu poți lucra cu o astfel de categorie și îl/o recomanzi către un alt coleg / o altă colegă.
Urmează ispita patologizării. Dacă te uiți mai mult la simptome, dacă încerci să încadrezi automat in DSM persoana din fața ta…ai mari șanse să uiți de suferința sau dilema cu care a venit…sau…pur și simplu să uiți să îl/o mai vezi pe cel din fața ta.
În al treilea rând, nu există un ritm prestabilit al transformărilor deci, nerăbdarea cu cei din fața noastră, fie că îi numim pacienți, clienți sau beneficiari, nu își are locul. Fiecare ființă se transformă in ritmul său, iar orice încercare de a grăbi lucrurile, de a forța o transformare, poate fi, în cel mai fericit caz, fără succes.
Apoi, in mintea unui psihoterapeut nu exista afirmații de genul “știu eu mai bine”, “hai să-ți spun eu cum stă treaba”, “trebuie să faci așa”. După cum spunea Dreikurs, „clientul este expert în viața sa și vine la noi doar pentru ca nu mai știe ca știe.” Rolul nostru este de a-l ajuta să-și re-contacteze expertiza în propria sa viață și nu de a-i spune cum să își trăiască viața.
Nu provocam și nu facilitam transferul pentru ca el oricum se întâmplă iar rolul nostru este de a-l conștientiza și de a-l sprijini pe celălalt să devină și el/ea conștient de el, de sursa sa și de posibilele modalități de integrare și depășire.
Nu profitam de slăbiciunile clientului și nu-l manipulam chiar dacă ne imaginam că ar fi spre binele lui/ei. E doar imaginea și imaginația noastră despre situație și oricât am fi de experimentați, nu trăim niciodată viața celui din fata noastră! Acesta este un aspect foarte delicat, deoarece cel ce vine la noi se deschide (aproape) total față de noi și ne împărtășește aspecte din viața și trăirile sale pe care (poate) nu le-a spus nimănui pana atunci.
Cele de mai sus sunt o perspectivă subiectivă și ideală, iar una dintre condițiile de bază pentru atingerea acestei stări este terapia personală, îndrăznesc să spun continuă. Aceasta cred că trebuie realizată și dincolo de cerințele administrative ale unei organizații. Consider că terapia personală ne este utilă, atât nouă cât și clienților noștri (despre acest aspect, într-un articol viitor). La fel și supervizarea sau intervizarea cred că este necesară, indiferent câtă experiență am avea. Perspectiva unui coleg ne poate ajuta de multe ori să abordam o situație într-un mod nou, poate mai adaptat cerințelor concrete.
Deoarece acest articol precum si cele ce vor urma sunt deschise si supuse schimbarii si transformarii, sunt binevenite opiniile si intrebarile voastre.
Mihai Albu
Consilier psihologic, psihoterapeut
Art terapeut Phronetik®